Cad in somn. Ma impiedic de un vis. Ajung intr-un colt in care memoria se impleteste cu visarea si imaginile cu sunetul. E locul cel mai frumos pentru ca totul isi pastreaza misterul.
Intru in casa, e plin de tablouri. Un parfum galbui pluteste in aer. Uite acolo-n colt, da, mi-e cunoscut...e pianul cu scaunul lui mic. E pianul caruia i se misca claviatura, pianul cu stropi de vin, pianul de langa soba.
In cealalta camera, nimic. O liniste transparenta inconjoara peretii vechi ai dormitorului. Geamul e inchis. Bucataria imi lasa un gust de capsuni si bezea, ceai, narghilea si mult fum. Zbor, sus, zbor, aici, zbor...mai repede. Umbre impletite in scari de lemn prea noi ca sa aiba inca amintiri. Aici sta. Acum. Aici... nu e nimic. Panza de paianjen, un mascarici care imi face in ciuda balanganindu-se gri, sus, undeva pe tavan. Ca de obicei. Patul e alb, ca de obicei. Sunt tot felul de lucruri pe jos, ca de obicei.
Fata-copil cu suflet de vant imi face un semn. E jos! Alerg, ajung. Nimic...vantul ma sufla afara din casa. Fata-copil te pastreaza pentru ea. Pianul s-a umplut de praf, picaturile de vin s-au uscat pe un tablou, in forma unei cruci.
Copilul-luna incearca zadarnic sa strabata printre oboanele grele. Poate mai scoate pe cineva de acolo. Dar nu, totul e incremenit. Memoria se despleteste din visare, imaginile se despart de sunet. Am plecat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu