As scrie versuri, descantece si superstitii. Sau legende...Mi-e dor de livezile cu mese lungi si miros de-nserat, de panzele albe agatate deaspura valtorilor agitate, de campuri balaie si cozi impletite. M-am saturat de atmosfere reci de inox si plexiglas. Mi-e dor de boemul popular.
As scrie eu multe dar nu pot decat sa visez si sa le desenez.
Dar domnilor, nu ma intelegeti gresit, iubesc urbea; cu ea am trait pana acum. Dar, ca in orice relatie, ma mai satur de ea. Mi-ar placea insa sa avem parte de un oras interbelic, cu mahalale vesele si pline de muzica, cu masini de epoca si palarii cu pene. Sa fugim la mosii in vacante. Si acolo sa uitam ca suntem boieri, ca suntem de la oras. Sa ne amestecam cu totul in colbul de pe ulite si sa dansam si noi in picioarele goale.
Un comentariu:
Apropo de versuri, mi-ai amintit de un proiect dragut muzicalo-poetic in care am cantat la cobza ca sa fac coloana sonora :) O actrita recita printe multe versuri, in punctul culminant un fel de blestem/descantec:
[...]
Foc, Focsorul meu,
Eu te-nvelesc
Pe doua parti;
Tu sa te dezvelesti
De noua parti,
Si sa te faci
Un sarpe balaur,
Cu solzii de aur,
Cu botul de cuca,
Cu limba de foc;
Sa te duci
La ursitul meu,
Cu coada sa-l plesnesti,
Si la mine sa-l pornesti.
De l-ai gasi
La masa sezand,
Sa-i scape
Lingura din mana,
Si bucatura de la gura.
Sa alerge la mine
Sa nu poata ogoi,
Sa nu poata odihni,
Cum n-a putut ma-sa
Ogoi si odihni,
Pana ce pe dansul
Nu l-a facut,
Cu ganduri curate,
Cu lacrimi varsate.
[.....]
Las' drahga descantecul
Si incepe cantecul.
Decat sa ma tii la tine
Cu descantece pe mine.
Mai bine m-ai fermeca
Cu toata faptura ta.
Pasariuca cu cununa
Nu canta sara la luna,
Ca inima mea nu-i buna;
Ca-i legata cu curele,
Stricata de vorbe rele.
[...]
Trimiteți un comentariu