Canuta

Mi-am petrecut o zi intreaga intr-o cana de supa cumparata pentru baut ceai.
Apa fiarta, frunze negre uscate, vanilie. Vartej de parfum si zahar. O suprafata stravezie, chihlimbar si luciu de oglinda.
Imi adun gandurile in varful buzelor si le cufund in cana. Dar ma frige, gandurile fug, raman doar aburi vanilati. O abandonez restul zilei.
Ma intorc vesela la ea si imi petrec restul serii ascunsa sub diferitele substante cu care o mai umplu din cand in cand. Cu muzica veche si Lapsang mai intai. Nu vreau sa amestec muza afumata cu cea parfumata. O oparesc cu niste ceai verde si o racesc cu putin sirop de capsiuni.
Imi place cana mea ca e mare. Orice lichid as pune in ea se transforma intr-o oglinda colorata in care imi place sa-mi afund gandurile in timp ce lingurita se invarte larg ca un om care pluteste pe mare. E aceeasi senzatie de libertate ca atunci cand te duci la mare, in larg, te scufunzi, te uiti in jur, plutesti si asculti. Atunci am senzatia de libertate absoluta, ascunsa undeva intr-un infinit rece, ud si straveziu.
Imi place sa adun marea in cana mea mare. Multumesc pentru ea.