Despre haiduci

Haiducii sunt oriunde e munte, stanca sau varf, brazi sau muschi, cabane sau refugii. Nu mai poarta de mult pistoale, si-au lasat cingatorile acasa. A mai ramas din ei doar sufletul. Cu el isi insotesc pasii pe carari odata neumblate, cu el canta, prin el traiesc.
Sunt in trenul pe care il vezi cum se pierde in umbre de munti, in varful fluierelor ce canta seara in paduri, intr-un caiet de desen sau pur si simplu trec pe langa tine continuandu-si drumul lor cel mereu cu muzica si duh.
Mi-ar placea sa am un haiduc al meu, sa ma plimbe peste tot, sa ma invete sa freamat verde in adierea vantului, sa dansez, sa cant.
Haiducii sunt ai celor ce stiu sa-i iubeasca, sunt oriunde e o inima ca a lor.

*din cugetarile aleatorii pe care mi-am propus sa le arunc aici :)

In loc de introducere

- N-am de gand sa insir scopurile umanitare pentru care am facut acest blog pentru ca nu sunt. N-am de gand sa schimb lumea cu el, la fel cum n-am de gand sa-i dau o tema anume.
- ?
- Pur si simplu vreau sa-mi arunc toate ideile aici, in acelasi mod in care se arunca mancarea in cosurile de supermarket.
- ?
- Vreau sa fie munte, muzica veche, desen, street art, concerte, bratarele, mare, apusuri, terase de bloc, tequilla, fotografii, expozitii, idei.
- Ai de gand sa scrii ceva pana la urma?

- ?