Haiducii sunt oriunde e munte, stanca sau varf, brazi sau muschi, cabane sau refugii. Nu mai poarta de mult pistoale, si-au lasat cingatorile acasa. A mai ramas din ei doar sufletul. Cu el isi insotesc pasii pe carari odata neumblate, cu el canta, prin el traiesc.
Sunt in trenul pe care il vezi cum se pierde in umbre de munti, in varful fluierelor ce canta seara in paduri, intr-un caiet de desen sau pur si simplu trec pe langa tine continuandu-si drumul lor cel mereu cu muzica si duh.
Mi-ar placea sa am un haiduc al meu, sa ma plimbe peste tot, sa ma invete sa freamat verde in adierea vantului, sa dansez, sa cant.
Haiducii sunt ai celor ce stiu sa-i iubeasca, sunt oriunde e o inima ca a lor.
*din cugetarile aleatorii pe care mi-am propus sa le arunc aici :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/02/invitatie-la-meditatie-si-la-un.html
Haiducii plang?
Trimiteți un comentariu