Atributiva cu virgula pusa invers de o papusa voodoo care controleaza mecanic cunostinta capatata sufleteste.
O panglica atarna in adierea gandului.
Nostalgia face volute din ce in ce mai stranse asupra aripilor-lumina care se chinuie in zadar sa gaseasca un punct de sprijin in intreaga suflare a unui vant fugar. Vajait, fosnet, expresie, forma.
De unde vii?
Suflet-lumina, duh-lumina, pamant, alb, a respira.
Unde esti?
Fum hoinar, spuma de val, zvon, ras, salt.
Inchide ochii.
Incotro?
Aripi, vis, a pluti, rugaciune, a crede.
Tu.
Poate si eu.
Galben spalacit inchis intr-un loc I. Nimic.
Rama galbena cu doua siluete care in curand vor fi mancate de timp. Nu inca. In curand.
miercuri, 11 martie 2009
luni, 9 martie 2009
inainte
As scrie ceva popular, o poveste despre un fiu de crai si o Cosanzeana, un basm cu Sfanta Vineri sau o balada a vreunui voinic.
As scrie versuri, descantece si superstitii. Sau legende...Mi-e dor de livezile cu mese lungi si miros de-nserat, de panzele albe agatate deaspura valtorilor agitate, de campuri balaie si cozi impletite. M-am saturat de atmosfere reci de inox si plexiglas. Mi-e dor de boemul popular.
As scrie eu multe dar nu pot decat sa visez si sa le desenez.
Dar domnilor, nu ma intelegeti gresit, iubesc urbea; cu ea am trait pana acum. Dar, ca in orice relatie, ma mai satur de ea. Mi-ar placea insa sa avem parte de un oras interbelic, cu mahalale vesele si pline de muzica, cu masini de epoca si palarii cu pene. Sa fugim la mosii in vacante. Si acolo sa uitam ca suntem boieri, ca suntem de la oras. Sa ne amestecam cu totul in colbul de pe ulite si sa dansam si noi in picioarele goale.
As scrie versuri, descantece si superstitii. Sau legende...Mi-e dor de livezile cu mese lungi si miros de-nserat, de panzele albe agatate deaspura valtorilor agitate, de campuri balaie si cozi impletite. M-am saturat de atmosfere reci de inox si plexiglas. Mi-e dor de boemul popular.
As scrie eu multe dar nu pot decat sa visez si sa le desenez.
Dar domnilor, nu ma intelegeti gresit, iubesc urbea; cu ea am trait pana acum. Dar, ca in orice relatie, ma mai satur de ea. Mi-ar placea insa sa avem parte de un oras interbelic, cu mahalale vesele si pline de muzica, cu masini de epoca si palarii cu pene. Sa fugim la mosii in vacante. Si acolo sa uitam ca suntem boieri, ca suntem de la oras. Sa ne amestecam cu totul in colbul de pe ulite si sa dansam si noi in picioarele goale.
duminică, 8 martie 2009
In imagini
Cad in somn. Ma impiedic de un vis. Ajung intr-un colt in care memoria se impleteste cu visarea si imaginile cu sunetul. E locul cel mai frumos pentru ca totul isi pastreaza misterul.
Intru in casa, e plin de tablouri. Un parfum galbui pluteste in aer. Uite acolo-n colt, da, mi-e cunoscut...e pianul cu scaunul lui mic. E pianul caruia i se misca claviatura, pianul cu stropi de vin, pianul de langa soba.
In cealalta camera, nimic. O liniste transparenta inconjoara peretii vechi ai dormitorului. Geamul e inchis. Bucataria imi lasa un gust de capsuni si bezea, ceai, narghilea si mult fum. Zbor, sus, zbor, aici, zbor...mai repede. Umbre impletite in scari de lemn prea noi ca sa aiba inca amintiri. Aici sta. Acum. Aici... nu e nimic. Panza de paianjen, un mascarici care imi face in ciuda balanganindu-se gri, sus, undeva pe tavan. Ca de obicei. Patul e alb, ca de obicei. Sunt tot felul de lucruri pe jos, ca de obicei.
Fata-copil cu suflet de vant imi face un semn. E jos! Alerg, ajung. Nimic...vantul ma sufla afara din casa. Fata-copil te pastreaza pentru ea. Pianul s-a umplut de praf, picaturile de vin s-au uscat pe un tablou, in forma unei cruci.
Copilul-luna incearca zadarnic sa strabata printre oboanele grele. Poate mai scoate pe cineva de acolo. Dar nu, totul e incremenit. Memoria se despleteste din visare, imaginile se despart de sunet. Am plecat.
Intru in casa, e plin de tablouri. Un parfum galbui pluteste in aer. Uite acolo-n colt, da, mi-e cunoscut...e pianul cu scaunul lui mic. E pianul caruia i se misca claviatura, pianul cu stropi de vin, pianul de langa soba.
In cealalta camera, nimic. O liniste transparenta inconjoara peretii vechi ai dormitorului. Geamul e inchis. Bucataria imi lasa un gust de capsuni si bezea, ceai, narghilea si mult fum. Zbor, sus, zbor, aici, zbor...mai repede. Umbre impletite in scari de lemn prea noi ca sa aiba inca amintiri. Aici sta. Acum. Aici... nu e nimic. Panza de paianjen, un mascarici care imi face in ciuda balanganindu-se gri, sus, undeva pe tavan. Ca de obicei. Patul e alb, ca de obicei. Sunt tot felul de lucruri pe jos, ca de obicei.
Fata-copil cu suflet de vant imi face un semn. E jos! Alerg, ajung. Nimic...vantul ma sufla afara din casa. Fata-copil te pastreaza pentru ea. Pianul s-a umplut de praf, picaturile de vin s-au uscat pe un tablou, in forma unei cruci.
Copilul-luna incearca zadarnic sa strabata printre oboanele grele. Poate mai scoate pe cineva de acolo. Dar nu, totul e incremenit. Memoria se despleteste din visare, imaginile se despart de sunet. Am plecat.
marți, 3 martie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
